duminică, 13 ianuarie 2008

Eseu despre huliganism

Un material despre suporteri, violenta, presa si despre multe altele, al carui autor este profesorul G. Pearson de la Universitatea din Liverpool.

"Ce este huliganismul?
Huliganismul asociat fotbalului nu are nici o definitie juridica precisa. Termenul a fost introdus de mass media, in special de presa de tip "tabloid", la mijlocul anilor ‘60 si de atunci aceasta eticheta extrem de flexibila a fost aplicata diferitor incidente. Din punctul de vedere al majoritatii, huliganismul asociat fotbalului este asimilat oricaror incidente violente in care sunt implicati suporteri. Totusi, pot fi identificate doua mari categorii de incidente etichetate ca "huliganism":

a) incidente spontane, de cele mai multe ori minore, create de suporteri in stadioane sau in preajma lor (genul de incidente ce apar, de exemplu, in cazul multor meciuri jucate de Anglia in deplasare)

b) Violente premeditate in care sunt implicate, de obicei, gasti organizate (sau brigazi) reunind suporteri ai cluburilor de fotbal. Aceste incidente au loc, uneori, la o distanta mare in spatiu dar si timp de locul si momentul desfasurarii meciului propriu-zis.

Avand in vedere aceste diferente notabile ar fi important de facut diferentierea clara intre aceste categorii de incidente.

Cand a aparut pentru prima data huliganismul?
In mod traditional, se considera ca manifestarile huliganice, asa cum sunt ele cunoscute astazi, au aparut pentru prima data spre sfarsitul anilor ‘60, cunoscandu-si apogeul in anii ‘70 si ‘80. Dupa dezastrele de pe stadioanele Heysel (39 de victime) si Hillsborough (96 victime) s-a instaurat treptat o perioada de calm relativ. Cu toate acestea, incidente implicand spectaorii meciurilor de fotbal au fost inregistrate inca din secolul XIX. In anul 1846, in localitatea Derby, in urma unui meci, a fost instaurata starea de urgenta iar doua divizii de infanterie calare au fost chemate pentru a face fata multimii scapate de sub control. De asemenea, dupa anul 1880, invadarea terenului de catre spectatori a devenit un lucru des intilnit. Din cauza lipsei de documentatie este greu de estimat numarul si gravitatea acestor incidente. Aceasta situatie se datoreaza in principal lipsei de interes aratata in aceea perioada fata de incidentele care nu afectau sau nu duceau la incheierea fortata a meciului. S-a spus de multe ori ca actele huliganice s-au extins si au devenit mai extreme in anii ‘70 si ‘80 dar, din nou, e greu de spus daca numarul incidentelor a crescut sau daca interesul crescand al presei a facut ca aceste incidente sa fie prezentate mult mai des. Analize ale anumitor incidente (precum cele de la meciul Suedia - Anglia, septembrie 1989) au scos la iveala redarea exagerata si iresponsabila a violentelor, atat de catre tabloide cat si de catre presa "serioasa".

Reflectarea actelor huliganice, in presa
Problematica reflectarii actelor huliganice in presa este extrem de importanta caci presa este cea care a ajutat la construirea imaginii acestui fenomen si la intelegerea sa de catre public. In cazul Angliei, presa de tip tabloid, in mod special, a gasit in huliganism o tinta usoara pentru genul de reportaje senzationaliste pe care se bazeaza intreaga ei functionare. Acest stil senzationalist de a reda realitatile se bazeaza cel mai adesea pe titluri "de impact" sustinute de imagini cu caracter violent si de metafore cu trimiteri la razboi. In acelasi timp, articolele in sine sunt "editate pentru un impact maxim". Acest stil de jurnalism s-a dezvoltat in ultimii 50 de ani, fiind lansat pe fondul panicii morale ce domina Anglia in contextul cresterii infractionalitatii juvenile, inregistrata dupa 1950. Unii au afirmat ca stilul de jurnalism practicat de tabloide (spre exemplu: publicarea unui top al huliganilor - Daily Mirror, 1974) nu a facut decat sa incurajeze huliganii punandu-i in lumina reflectoarelor. Presa a fost, de asemenea acuzata de incitare la violenta prin promovarea xenofobiei. Spre exemplu, inaintea meciului Anglia - Germania (semifinala, euro ‘96) Daily Mirror a folosit titlul "Achtung Surrender" in timp ce "the Sun" a cerut imperativ "Lets’ blitz the fritz!" Fundamental, pentru intelegerea rolului pe care presa il joaca in formarea perceptiei publice asupra huliganismului, este ceea ce Stuart Hall numeste "spirala amplifcatoare" a senzationalismului. Functionarea acesteia se bazeaza pe "bomabardarea" publicului cu stiri exagerate, menite a sugera faptul ca problemele raportate sunt de o gravitate extrema. Efectul urmarit este instalarea la nivelul publicului larg a unei "panici morale" care duce la solicitarea unor masuri de control mai restrictive ce duc la randul lor la aparitia unor noi situatii conflictuale si "sfirsesc" prin a atrage in spirala, ca "personaje negative" sau "specatatori" tot mai multi oameni. In acest mod in anii ‘70 si ‘80 insasi presa de tip tabloid a fost cea care a amplificat problema si a creat o panica pe scara larga referitoare la huliganism, panica total disproportionata fata de dimensiunile reale ale problemei. Mai mult, chiar acest stil jurnalistic senzationalist a dat presei posibilitatea intr-o oarecare masura sa influenteze decizii ale statului referitoare la huliganism, decizii ce s-au concretizat intr-o serie de masuri superficiale care au facut mai mult rau decat bine. Modul nefundamentat in care presa a inteles sa "explice" motivele ce au stat in spatele incidentelor in care au fost implicati suporteri englezi (Suedia - 1989, Marseille - 1998, Charleroi - 2000) au dus la creerea unei presiuni publice pentru introducerea "interdictilor de participare la meciuri de fotbal". Spre deosebire de presa britanica, trebuie subliniat faptul ca in alte tari (Scotia, Danemarca) presa a obtinut rezultate pozitive prin promovarea insistenta a grupurilor organizate de suporteri precum "Tartan Army" si "Rooligans"z si prin trasarea unei delimitari clare intre ei si huligani.

Cat de grav este fenomenul huliganic la ora actuala?
Pe plan intern, huliganismul s-a schimbat in mod semnificativ ca urmare a adoptarii raportului Taylor in anul 1990. Stadioanele cu locuri numerotate si in mod special camerele de supraveghere au facut ca incidentele in interiorul stadioanelor (cu precadere in Premiership) sa fie extrem de rare. In plus numarul arestarilor pentru infractiuni asociate cu participarea la meciuri de fotbal s-a redus simtitor dupa sfarsitul anilor ‘80, asta in timp ce mediile de spectatori au continuat sa creasca. Totusi asta nu inseamna ca numarul sau gravitatea actelor huliganice au fost reduse. Multe din problemele violente ale fotbalului au fost "impinse" afara din stadioane avand acum potentialul de a fi mai extreme. Faptul ca incidentele grave se petrec acum in diferite locatii inseamna ca ele sunt raportate mai rar la sectiile de politie iar posibilitatea de a le tine sub control sau de a efectua retineri sau arestari e mult redusa. Asa cum am amintit chiar de la inceput, exista doua genuri de incidente etichetate ca "huliganism". Primele, spontane si cu un nivel scazut al violentei, au loc in si un jurul stadioanelor precum si atunci cand echipele britanice merg in deplasari externe. Acest gen de incidente este rar intalnit in insula prin raportare la numarul de spectatori ce participa la meciuri. In strainatate insa, suporterii englezi au fost deseori implicati in incidente (Marsilia - 1998, Charleroi - 2000, Slovacia - 2002, Albufeira - 2004, Stuttgard si Koln - 2006, Roma - 1997, 2007). Adeseori proportiile acestor incidente sunt redate exagerat in reportajele jurnalistilor care ii prezinta in cele mai multe cazuri pe britanici ca fiind victime ale atacurilor suporterilor locali sau ai politiei si doar mai rar ca agresori. Presa sustine in mod obisnuit ca aceste incidente apar ca urmare a faptului ca huliganii participa la deplasari cu intentia de a se lupta ei reusind sa implice in incidente si pe ceilalti suporteri, aflati in stare de ebrietate. Totusi in analiza incidentelor petrecute intre 1990 -2007, publicata sub titlul de "Administrarea luptei cu maladia engleza" (2007 Pennant Books) aceasta viziune este pusa sub semnul intrebarii fiind adusi in discutie si factori externi precum: atitudinea fortelor de politie, provocarile s.a.m.d. Cea de-a doua categorie cuprinde incidentele cauzate de brigazile de huligani din Marea Britanie. Pe plan intern asta continua sa fie o problema majora, majoritatea cluburilor avind grupuri "periculoase" de suporteri. Politia britanica trebuie sa se ocupe de problema reprezentata de grupurile rivale, mereu in cautarea confruntari, asta in condtitiile in care, asa cum am amintit, "campul de lupta" poate fi din ce in ce mai greu supravegheat in noile conditii.

Ce anume defineste un huligan?
E greu de speculat pe marginea motivatiei care poate face o persoana sa se implice in violente asociate fotbalului deoarece sunt atat de multi factori cauzali. E imposibil sa sustii argumentat ca huliganii sunt de o anumita varsta sau ca provin dintr-o anumita clasa sociala sau ca ar avea o predispozitie psihologica in acest sens. De asemnea, asa dupa cum am subliniat, sub eticheta de huliganism se regasesc incidente si fenomene violente variate, deci nu poate fi adusa in discutie o ipotetica "motivatie unica". In ceea ce priveste violenta premeditata dintre brigazi, sentimentul apartenentei, al tribalismului sau simpla placere de a fi implicat in incidente sunt motivatii evidente. Totusi, in cazul incidentelor spontane din deplasare (Franta 98, Euro 2000) cauzele sunt mai complexe. Vina a fost aruncata, de obicei, pe alcool, xenofobie si o minoritate reprezentata de huligani insa rolul principal jucat de politie este cel mai important dintre toate. In timp ce tacticile politienesti agresive aplicate in 2000 in Chrleroi au reusit sa transforme incidente minore in tulburari pe scara larga, tacticile moderne aplicate la campionatul european din Portugalia au facut ca doar un singur suporter englez sa fie retinut pentru violente pe perioada competitiei, in ciuda faptul ca aproximativ 250.000 de "turisti" au urmat nationala Angliei in deplasare. In 2006, cu ocazia cupei mondiale din Germania era posibil chiar sa anticipezi cand vor izbucni incidente in functie de felul cum diferite unitati de politie intelegeau sa interactioneze cu grupurile de suporteri englezi. In loc sa ne intrebam de ce au loc incidente huliganice cu ocazia deplasarilor externe ale echipelor engleze ar fi mai bine daca ne-am intreba: de ce in cele mai multe cazuri nu apar incidente in ciuda faptului ca vorbim despre aceleasi grupuri de tineri englezi in stare de ebrietate si despre acceasi huligani.

Este huliganismul "maladia engleza"?
Huliganismul asociat meciurilor de fotbal a fost numit de multe ori "maladia engleza". Totusi violenta nu este limitata la nivelul Angliei, multe alte tari avand probleme serioase in acest sens. In Italia factiuni violente din cadrul gruparilor ultras au fost implicate recent intr-o serie de incidente violente grave, inclusiv atacuri impotriva suporterilor englezi. Perpetuarea incidentelor a dus la suspendarea unor tereneruri si a pus sub semnul intrebarii sansele Italiei de a organiza campionatul european din 2012. De asemenea, tarile din rasaritul europei precum si Belgia si Olanda, au probleme legate de "huliganism" mai mari chiar decat cele din Anglia unde incidentele din si in jurul stadioanelor sunt rare. Probabil ca cele mai grave incidente au insa loc la ora actuala in Africa subsahariana si in Africa de sud unde incidetele grave implcand multimi mari de oameni sunt la ordinea zilei.

Poate fi oprit huliganismul?
E putin probabil ca, vreodata, violenta sa fie eradicata din sport. Atunci cand grupuri mari de oameni, predominant barbati uneori sub influenta alcoolului, se vor intalni, intotdeaua vor exista potentiale probleme, fie ca e vorba de un meci de fotbal sau nu. De-a lungul timpului au fost testate tot felul de tactici pentru controlarea huliganismului inclusiv aplicarea de sentinte dure, aspecte legislative sau crearea unor trupe speciale ale politiei (Football Inteligence Unit). In prioada acceptata de obicei ca apogeu al huliganismului (anii ‘70- ‘80) guverne dupa guverne au adoptat o serie de masuri agresive care demonstrau o intelegere mai mult decat limitata a huliganismului. Multe dintre aceste masuri nu au facut decat sa inrautateasca problemele, creand o atmosfera din ce in ce mai tensionata intre fani si politie. Singurul efect "pozitiv" a fost "alungarea" violentei in afara stadioanelor. Totul a culminat cu planul I.D. (de identificare si urmarie a suporterilor pe baza unor carduri) descris de Lord Justice Taylor drept "un baros folosit pentru a sparge o nuca", plan abandonat dupa dezastrul de pe Hillsbourogh. Incercarile de a preveni incidentele huliganice au cuprins si norme legislative draconice precum "Football Act 2000" adoptat pentru a-i impiedica pe cei suspectati ca ar fi huligani, sa calatoareasca pentru meciurile din deplasarile externe. Asemenea masuri au un efect evident asupra libertatilor civile ale suporterilor obisnuiti. Mai mult chiar, insasi utilitatea interdictiilor (Banning ordres) in a reduce numarul incidentelor in care sunt implicati suporteri englezi, este pusa sub semnul intrebarii deoarece de cele mai multe ori cei care sunt implicati nu sunt recunoscuti ca huligani. Totusi trebuie subliniat ca violenta de pe stadioanele britanice a fost redusa spectaculos fata de nivelul decadelor trecute, stadioanele fiind astazi locuri mai sigure decat zonele centrale ale oraselor intr-o sambata seara."

sursa: http://www.romanianultras.net/wordpress/?p=346
Numai ZIMBRU!!!