luni, 2 august 2010

FOTO: Găgăuzia - ZIMBRU 0:0

În cadrul etapei a 2-a din Divizia Națională la fotbal, Zimbru Chișinău a făcut deplasarea la Suruceni pentru meciul cu nou promovata FC Găgăuzia. Partida a fost una dificilă, pe motiv că ambele echipe practică un fotbal apatic și în criză de idei. Condițiile stadionului din Suruceni sunt pur și simplu deplorabile, habar nu avem cum e posibil ca FMF să acrediteze un astfel de ”stadion”, fără tribune și cu un viceu în care chiar și muștele nu rezistau mai mult de o minută, deplorabil. Însă, necătând la faptul că erau 35 grade Celsius afară, că trebuia să jucăm într-o zahalustie prăpădită, Galeria Zimbru a făcut deplasarea în număr de cca 50-60 căciuli, Oastea Fiară ~ 20. Spre finalul meciului s-au iscat mai multe conflicte, între membrii OF și staff-ul tehnic și între membrii OF și câțiva suporteri ai gazdelor, printre care și fostul zimbrist Boris Cibotari (cca. 120kg). În fine, happy-end-ul era inevitabil, căci suntem un popor pacifist și iubitor. 
 
 

NUMAI ZIMBRU !
Numai ZIMBRU!!!