duminică, 15 ianuarie 2012

E UN MOMENT CRUCIAL PENTRU SOARTA ROŞIEI MONTANE!

Ministerul Mediului şi Guvernul se pregătesc ca, în dispreţul legilor şi procedurilor necesare, să elibereze acordul de mediu pentru proiectul exploatării de suprafaţă, cu cianuri. Pe de altă parte, în Parlament se doreşte votarea unei legi prin care companiile miniere private ar putea expropria în voie cetăţenii pentru terenurile de care au nevoie pentru proiectele lor! Se pregăteşte pasul decisiv în distrugerea Roşiei, iar dacă acest bastion al rezistenţei se prăbuşeşte, vor urma, alte şi alte exploatări similare în întreaga Transilvanie.
Acum, numai solidaritatea noastră manifestată în stradă mai poate sta pavăză pentru ocrotirea Roşiei Montane şi a României. Roşia ne cheamă să o apărăm şi, prin aceasta, să ne apărăm pe noi înşine! Haideţi să ne unim forţele în cel mai mare marş de protest vreodată organizat de societatea civilă românească!
Manifestaţia va avea loc în Bucureşti, pe 28 IANUARIE, la ORA 11.00,
cu plecare din PIAŢA REVOLUŢIEI.
Veniţi să spunem NU unui proiect care va înstrăina aurul României, va distruge patrimoniul naţional, mediul înconjurător şi vieţile semenilor voştri din Roşia Montană! Veniţi să spunem NU cianurii, să spunem NU minciunii Preşedintelui / Guvernului, corupţiei şi nepăsării din Ministerele Economiei, Mediului şi Culturii!
Roşia Montană e a noastră şi nu o dăm pentru tot aurul din lume!
E momentul să mergem dincolo de nemulţumirea manifestată prin intermediul internetului, al petiţiilor şi al discuţiilor teoretice. Toate acestea au fost utile, dar acum a devenit necesar să ne depăşim comoditatea, inerţia, făcându-ne auziţi, văzuţi, înţeleşi la modul cel mai concret.
Acum, participarea fiecăruia dintre noi e cum nu se poate mai importantă.
Roşia Montana e şi casa ta. Vino să o aperi!
Precizare importantă: vă rugăm să folosiţi pe durata manifestării doar mesaje şi însemne pe bannere, steaguri şi pancarde distribuite prin intermediul campaniei Salvaţi Roşia Montană. Suntem oameni cu cele mai diverse orientări politice, ideologice şi/sau religioase, cu viziuni economice şi sociale diferite, provenind din toate straturile societăţii şi din toate grupurile etnice. Proiectul catastrofă ce vizează distrugerea Apusenilor a avut, dincolo de toate relele, efectul pozitiv de a ne aduce împreună; haideţi să ne respectăm unii pe alţii, gândindu-ne, sâmbătă, 28 ianuarie, la ceea ce ne uneşte şi ne determină să acţionăm împreună – Roşia Montană.
Roşia Montană e România. S-o păstrăm întreagă!
Aici poţi să afli şi să înţelegi ce înseamnă acordul de mediu şi de ce ne aflăm într-un moment crucial pentru Roşia Montană.
Doneaza pe www.rosiamontana.org
ŞTIRI
Peste 100 000 au semnat. Semnează şi tu petiţia!
Campania Salvaţi Roşia Montană a lansat în luna august o serie de 3 petiţii pentru care şi-au manifestat până acum adeziunea aproape 150.000 de persoane (50.000 online si 100.000 offline). Aceste petiţii se adreseză Camerei Deputaţilor (solicitând membrilor acesteia să nu voteze proiectului de modificare a Legii Minelor 85/2003 care ar permite companiilor private sa exproprieze cetatenii proprietari ai terenurilor necesare proiectelor miniere), Domnului László Borbély, Ministrul Mediului și Pădurilor (căruia i se cere să nu dea avizul de mediu pentru proiectul de exploatare miniera de la Roșia Montană) şi Domnului Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional (căruia, pentru decizia sa ilegală şi fără fundament ştiinţific de a acorda descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cîrnic de la Roşia Montană, i se solicită demisia).
Petiţia adresată membrilor Camerei Deputaţilor a fost depusă pe 24 noiembrie, urmând ca petiţiile către Ministerului Mediului şi Ministerului Culturii să fie depuse în perioada imediat următoare.
Textul petiţiilor poate fi consultat pe ww.rosiamontana.net.
Roşia Montană la ceas aniversar. 1881 de ani de atestare documentară
Cu ocazia împlinirii a 1881 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, Alburnus Maior, Asociaţia Bucureşti şi Re.Generation organizează în data de 6 februarie “Ziua Roşiei Montane”, eveniment dedicat patrimoniului natural şi cultural excepţional de la Roşia Montană. In cadrul evenimentului, vor avea loc proiecţii de filme documentare despre comunităţi din lumea întreagă în care au loc proiecte de minerit, dezbateri, concerte şi o expoziţie foto a afişelor campaniei Salvaţi Roşia Montană. Intrarea este liberă. Urmăreşte detalii pe www.ziuarosieimontane.ro


Numai ZIMBRU!!!