miercuri, 4 ianuarie 2012

Români, de ce nu treceți Prutul?



Republica Moldova nu e tocmai o ţară, basarabenii nu sunt tocmai un popor, iar Chișinăul nu e tocmai Viena. Și chiar dacă după fiecare buletin de știri aflăm și cum e vremea în Basarabia, de fapt acest lucru nu prea ne interesează. Oare de ce?

Revistele au un mare defect: nu te lasă să te foloseşti de elementul surpriză; să provoci cititorii cu ghicitori cu răspunsuri neaşteptate. Nu când e vorba despre subiectul principal. În TV sau la radio merge. Acolo poţi să spui: „Ce stat are cele mai spectaculoase pivniţe din lume, cea mai slabă economie din Europa, cel mai bun raport calitate/preţ la coniac şi cei mai mulţi vorbitori de limbă română care preferă să se exprime în rusă?”. Sau: „Ce ţară vecină cu România nu figurează în nici una dintre ofertele agenţiilor de turism de la noi, deşi trimite anual peste un milion de oameni în patria noastră?”.

Sigur, foarte mulţi şi-ar da seama despre ce e vorba, dar măcar ai putea să zici, în continuare, „Aţi ghicit. E vorba de Republica Moldova” şi să nu păcăleşti pe nimeni. Aşa, la revistă, dacă eu scriu „Aţi ghicit”, mă păcălesc pe mine însumi, pentru că oamenii de la Esquire au scris deja despre ce e vorba la rubrica Sumar. În plus, dacă aţi ajuns până la aşa-zisa ghicitoare, probabil aţi citit deja titlul şi şapoul. Ceea ce înseamnă că n-aţi ghicit, pentru că deja ştiaţi despre ce este vorba.
Munca la revistă ar fi foarte frustrantă pentru prezentatori TV ca Dan Negru. Ochii mari și albaștri ai blondei Inga se umpluseră de dezamăgire. Iar eu mă simţeam ca un rahat. Călătorisem împreună cu un coleg, fost jurnalist, iar Inga, care ne întâmpinase la aeroport, ne pusese o întrebare simplă şi de bun simţ – atât de simplă şi de bun simţ, încât nu mi-o mai amintesc. Era ceva legat de viaţa politică din Republica Moldova, echivalent cu: „Ce părere ai despre faptul că PDL a intrat la guvernare cu PSD?”. Am ridicat amândoi din umeri. Habar n-aveam despre ce era vorba. Inga s-a uitat lung la noi. „Noi ştim totul despre România”, ne-a spus ea.

Acum, nu toţi basarabenii ştiu totul despre România. Dar mulţi dintre cei care se consideră români urmăresc ce se întâmplă în ţară. Peste o sută de mii dintre ei au şi cetăţenie română (lucru din ce în ce mai greu de obţinut) şi mulţi votează în alegerile din România, pentru a beneficia de oportunitatea de a rămâne cu ochii în soare şi buza umflată, la fel (sau, uneori, mai rău) ca fraţii de peste râu. La ultimele parlamentare din România, candidatul care a luat cele mai multe voturi în colegiulelectoral care include Republica Moldova a trebuit să facă loc altuia, la redistribuire, ceea ce, probabil, le dovedeşte românilor din Basarabia că votul lor contează cu adevărat în ţară.

Acesta nu este un articol patriotic. Nu e vorba de unire, de despărţire, de istorie sau de politică. Acest articol este despre o nedumerire: pentru o ţară care ne este vecină, Republica Moldova primeşte din partea României şi a românilor tot atât de multă atenţie ca o bucată de pâine din partea unui copil care se îndoapă cu tort de bezea.

Ce mă nedumereşte nu e că mulţi români nu ştiu nimic despre draga noastră Basarabie, ruptă barbar din trupuşorul rubicond al patriei. Ci faptul că mulţi români nu ştiu nimic despre ţara vecină Republica Moldova, care ar trebui, poate, să aibă parte de ceva mai multă atenţie pur şi simplu pentru că este o ţară vecină.

Ţara cu care împărţim un râu, oarece istorie şi niscaiva cultură e aproape absentă din presa română, dacă excludem ştirile gen: „Andreea Raicu va prezenta o emisiuneîn Republica Moldova”, „Cărţi româneşti interzise la graniţă” sau „Anestezişti basarabeni în România”. Aproape deloc articole despre viaţa oamenilor din Basarabia,aproape deloc articole turistice.

Românul obişnuit nu află, în general, nimic despre Basarabia, în afară de timpul probabil, de faptul că cei de la putere sunt comunişti, pro-ruşi şi anti-români şi de amănuntul că artiştii de acolo obişnuiesc să moară în accidente şi/sau să vină să trăiască şi să se împlinească în România.Cei care găsesc şi publică lucruri cu adevărat interesante despre Basarabia vin, de obicei, de la mii de kilometri distanţă. Simon Reeve a făcut pentru BBC o serie dedocumentare despre ţări nerecunoscute pe plan internaţional, cum sunt Somaliland sau Transnistria. Şi pentru că a mers în Transnistria, a mers şi în alte părţi din Republica Moldova. De exemplu, într-un sat în care zeci de oameni şi-au vândut câte un rinichi, pe câte două-trei mii de euro, ce le-au ajuns unora de vacă, maşină de spălat şi reparaţii prin casă. Sau la reşedinţa preşedintelui Voronin, cu care Reeve a dat la peşte şi a golit două sticle de coniac. În Transnistria, britanicul a intrat într-o fabrică bănuită că produce arme vândute pe sub tejghea în regiuni de conflict, a ajuns în preajma unei baze secrete a armatei ruse, a stat de vorbă cu afaceriştii dubioşi care conduc cel mai mare business din ţară, Sheriff (da, cei cu echipa de fotbal, la care mai joacă din când în când şi români) şi chiar cu preşedintele autoproclamatei republici. În plus, a filmat prin Tiraspol care, în mod ciudat, nu pare un oraş plin de căpcăuni care halesc copii cruzi la micul dejun.

În afară de faptul că s-a stins elanul patriotic, imaginea pe care o are publicul din România despre republica-soră a rămas încremenită în timp. Pentru români, Basarabia de azi e cam tot aia de acum 15 ani, însă pe atunci îi interesa mai mult. Spre comparaţie, Bulgaria, care nu demult părea multor români un tărâm părăginit şi periculos, lăsat la cheremul bandiţilor, a devenit, între timp, în ochii a milioane de iubitori de vacanţe ieftine, o ţară cu staţiuni turistice frumoase, drumuri bune, preţuri avantajoase şi mâncare gustoasă. E drept, Bulgaria nu e Republica Moldova. Însă cum e Republica Moldova nu prea ne spune nimeni.

Un bun prilej pentru mine de a vă împărtăşi din experienţa mea în Republica Moldova. Acum vreo zece ani, când am aflat că urma să fac primul meu drum în capitala Basarabiei cu Air Moldova, mi s-a pus un nod în gât, în anticiparea golurilor din stomac. M-am dus repede pe airmoldova.md şi, după ce am rămas o vreme cu privirea fixată buimac pe rubrica „Letopiseţul zborurilor”, am reuşit până la urmă să mă deblochez şi să găsesc ceea ce căutam; m-am holbat cu groază la descrierea flotei companiei. Erau acolo câtevaAN-uri din anii ’60. Până la urmă mi-a mai venit inima la loc când am văzut că zborul meu urma să fie cu un avion nou-nouţ, produs în Brazilia (de atunci am zburat de câteva ori cu Air Moldova pe ruta Bucureşti-Chişinău sau Chişinău-Bucureşti şi de fiecare dată am avut o călătorie plăcută, sigură şi confortabilă).

În drumul de la aeroport spre oraş, nu poţi să nu remarci două blocuri masive ce străjuiesc intrarea în Chişinău. Şoferul mi-a spus că odată le-a explicat unor turişti japonezi că respectivele clădiri formează o poartă; că se pot deplasa pe o şină şi că, din când în când, cineva apasă pe un buton care le face să gliseze una către cealaltă, închizând astfel intrarea în oraş.

Acum zece ani, aproape nici unul dintre panouri nu făcea publicitate vreunui produs. În schimb, erau inscripţionate cu mesaje gen: „Factura plătită, bunăstarea comună”.

Potrivit site-ului companiei, Air Moldova are acum trei avioane, nici unul sovietic şi nici unul produs în anii ’60, ceea ce înseamnă că AN-urile au fost demult casate şi/sau vândute traficanţilor de arme şi droguri din Columbia sau Burkina Faso. (Site-ul nu e rău şi îmi place că ne oferă date până şi despre „cantitatea locurilor” – nu în kilograme, ci chiar în locuri – sau „viteza maximă de croazier”.)

Iar faţă de acum zece ani s-au schimbat destule, ca şi la noi, de altfel. Între altele, panourile publicitare nu mai îndeamnă la plata facturii, hotelurile sunt mult mai scumpe, iar parfumurile şi băuturile din aeroport nu mai sunt chiar la jumătate de preţ faţă de Viena sau Amsterdam.

„Sincer, nu ştiam că Basarabia are destinaţii turistice”, spune Vlad Bogos, un domn care va ajunge pentru prima dată la Chişinău la câteva săptămâni de la momentul scrierii acestui articol. Nu pleacă din proprie iniţiativă, ci trimis de instituţia pentru care lucrează. Nu ştie nimic despre Moldova în afară de faptul că acolo e comunism şi sărăcie şi că românitatea e persecutată. Îmi face o listă de păreri preconcepute despre basarabeni: beţivi, bătăuşi, săraci lipiţi, needeucaţi, rusofoni, anti-unire cu patria. Toţi bărbaţii sunt raşi în cap, iar femeile sunt gospodine. Altcineva mi-a spus că, de fapt, basarabencele sunt curve, iar, după părerea mea, dacă cele două caracteristici coexistă, rezultă că în Republica Moldova s-a inventat femeia perfectă.

Dincolo de stereotipuri, ar trebui să vorbească cifrele, darcifrele sunt destul de bezmetice în privinţa românilor care au vizitat Republica Moldova. O ştire de pe moldova.org, care citează date de la agenţiile de turism din Basarabia, zice că în primele nouă luni ale anului trecut acolo au fost mai puţin de şase mii de turişti străini, dintre care zece la sută au venit din România. O ştire NewsIn din toamnă îl citează pe preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din Republica Moldova, Viorel Miron, care spune că numărul vizitatorilor români ar fi de până la 700.000 anual. Diferenţa provine, probabil, din faptul că prima statistică numără turiştii care au folosit serviciile unei agenţii, în timpce a doua ia în considerare turiştii înregistraţi la graniţă, incluzându-i pe basarabenii cu dublă cetăţenie (însă şi aşa e posibil ca fie Miron, fie reporterul să fi pus din greşeală un zero în plus).

Jurnaliştii basarabeni cu care am discutat estimează că numărul românilor care merg ca turişti în Republica Moldova este, probabil, de câteva mii pe an. Cert e că Republica Moldova este în totalitate absentă din ofertele turistice ale agenţiilor de la noi.

După cum îmi spun prietenii basarabeni şi cei care cunosc bine care-i treaba prin Republica Moldova, o parte din vină o au infrastructura slabă şi preţurile măricele la cazare. Un domn care semnează „Unionistul” şi care are un blog intitulat – surpriză! – „Unionistul” (unionistul.blogspot.com), îmi scrie că mai contribuie la lipsa de interes şi faptul că primul ghid turistic al Republicii Moldova a apărut abia în 2007 şi e tare subţire.

Şi totuşi, toate acestea nu explică în totalitate de ce românii arată atât de puţin interes unui teritoriu care le-a aparţinut şi care e chiar în prispa casei. Majoritatea celor care călătoresc în Basarabia au rude şi prieteni acolo, ori se ocupă cu micul trafic de frontieră. La urma urmei, chiar şi faptul că poţi să aduci ţigări şi băutură ieftine ar trebui să atragă mai mulţi turişti. Dar, în afară de asta, Basarabia are de oferit, între altele, peisaje romantice, cele mai spectaculoase crame din lume, bucate delicioase, enşpe tipuri de coniac fin şi ieftin, mănăstiri pitoreşti săpate în stâncă, cetăţi impresionante şi un Chişinău interesant, vioi şi ziua şi noaptea şi plin de restaurante sofisticate şi de maşini aduse din America.

Jurnalista Natalia Severin, de la Chişinău, mi-a trimis o listă întreagă de obiective turistice, între care Cetatea de la Soroca, Orheiul Vechi, aflat pe lista UNESCO,cramele de la Mileştii Mici, cele mai lungi din lume, şi cele de la Cricova (unde te poţi plimba cu maşina şi unde am băut cea mai bună şampanie din viaţa mea şi amadmirat colecţia de vinuri a lui Hermann Göring şi camerele de protocol aflate la dispoziţia preşedintelui republicii). Citeam undeva că după ce România a intrat în UE a crescut numărul turiştilor veniţi din Occident la noi, din motivul că oamenii s-au gândit să vadă cine le sunt noii vecini de bloc. Poate n-ar strica să le urmăm exemplul, chiar dacă aderarea la UE ne-a îndepărtat puţin de fraţii noştri de peste Prut.

Iar dacă vă gândiţi că Basarabia e prea înapoiată ca să merite atenţia dumneavoastră, mergeţi la site-ul celebrului ghid turistic Lonely Planet şi citiţi introducerea despre Republica Moldova. E drept, pare a fi scrisă cu ceva timp în urmă, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, dar are darul să te pună uşor pe gânduri: „Prinsă între România şi Ucraina, cu toate diviziile etnice ce derivă de aici, Moldova a evoluat mult într-un timp scurt şi este, poate, mai avansată în multe privinţe decât România cea apropiată de UE”.

Asta ar însemna, dincolo de toate sentimentalismele şi jocurile politice, că aroganţa cu care unii dintre noi privesc înspre „fraţii noştri mai amărâţi” ar trebui, poate, să lase loc curiozităţii sănătoase pe care orice locatar trebuie s-o aibă pentru vecinul de palier. La urma urmei, cele două apartamente au fost odinioară unul singur şi poate că vom descoperi, pe undeva, vechiul samovar al bunicii.

Moldoveneasca

La Chişinău s-a deschis un mare mall. În mall se află un magazin Diverta, de unde am cumpărat o carte. Când am ajuns la casă, fata mi-a spus că respectiva carte costăo sută de lei şi dppadfkasdlkfj. Am mai întrebat o dată. „O sută de lei şi dppadfkasdlkfj”, a venit răspunsul. „Cât aţi spus?”, am insistat eu. „O sută de lei şi dppadfkasdlkfj.” Am început să bănuiesc ce se întâmplă şi am spus fetei că nu vorbesc ruseşte. După care fata m-a lămurit. Cartea costa o sută de lei şi cincizeci de bani. Cu ani în urmă, televiziunea de stat din Republica Moldova avea o emisiune de întrebări sportive. Cineva mi-a explicat că în rusă pentru întrebare şi problemă se poate folosi acelaşi cuvânt.

Limba română vorbită la Chişinău a evoluat în compania rusei, de la care a împrumutat cuvinte, expresii, topică, sintaxă. După atâţia anide rusă, mulţi au ajuns să vorbească o română tradusă. În Basarabia, spre exemplu, 20 de minute la trei înseamnă ora două şi 20. Rodica Mahu, redactor-şef la ziarul Jurnal de Chişinău, a făcut, pentruun ghid de stil, o listă de cuvinte şi expresii folosite greşit. Iată câteva: „a da întrebări” (în loc de a pune întrebări), „urnă de gunoi” (coş de gunoi), „represat” (supus represaliilor), „salutabil” (salutar), „au fost impuşi să plătească” (li s-a impus să plătească), „s-au schimbat cu locurile” (au schimbat locurile), „a petrece manifestaţii” (a organiza manifestaţii), „el trebuie să se determine/ să se aprecieze” (să se decidă), „în rezultatul accidentului” (în urma accidentului), „vorbesc din numele meu” (în numele meu), „rezultate preventive” (rezultateprealabile), „computator”(calculator).

sursa: www.24h.md

P.S.

Numai ZIMBRU!!!