duminică, 8 aprilie 2012

Efectul televiziunii în jocul de fotbal. Bani, valoare, notorietate, onoare


  Să afirmăm că televiziunea a schimbat radical jocul de fotbal nu mai este o noutate. Să ne amintim partidele transmise prin 80-90. Patru camere, mai bine de jumătate de meci transmis pe cadru general, cu jucătorii de dimensiunea pionilor de şah. Meci de primă ligă în 2012. Între 14 si 30 de camere, reluări în slow motion care surprinde cum transpiră firul de iarbă şi unghiuri altădată imposibile. Dar nu despre această schimbare tehnologică, absolut normală, discutăm. Televiziunea a făcut mult mai mult. Vorbim despre bani, despre spectacol, despre contracte cu drepturi şi obligaţii, despre drumul prăpăstios care poate duce spre faliment sau succes.

  1994-95. Timidul şi pe alocuri neîndemânaticul Sky a transmis 60 de meciuri din prima ligă engleză. Vă mai aduceţi aminte? Majorete, focuri de artificii, spectacol importat din SUA. “Nu invitam oamenii la meci. Practic îi târam cu forţa în faţa televizorului! A fost o campanie agresivă prin care am încercat să facem mai mult decât se realizase până atunci în sport sau televiziune.” (Richard Keys, prezentator  Super Sunday şi gazdă a peste 1.000 de meciuri din Premier League.)

După aproape două decenii, Sky transmite câte 450 de partide pe sezon.

  Fotbalul şi televiziunea au crescut împreună. 1.2 miliarde de lire sterline drepturi tv în 2007, pe 3 sezoane, doar pentru Premier League. Aproape 2 miliarde în 2011. Ce a primit în schimb televiziunea? Păi, nu mai puţin de 8 milioane de abonaţi la Sky în Marea Britanie. Adică 3.2 miliarde de lire. Sondajele arată că principalul motiv de abonare a fost, în procent covârşitor, fotbalul din Premier League. E prea mult? Sau, mai bine zis, ce e prea mult?

  În 1992, BSkyB, deţinătorul drepturilor tv pierdea câte 10 milioane de lire pe săptămână. Doar trei ani mai târziu, prima ligă aducea un profit de 60 de milioane pe sezon. Acum numărăm miliardele în plină criză.

  Să vorbim şi despre comentarii. Cele de genul radiodifuzare a meciului au apus demult, cel puţin în insula britanică. “Gigel îl lansează în adâncime pe Bănel, sau Miaunel îi pasează lui Bălănel” sunt fraze perimate. Telespectatorii văd deja asta, nu au nevoie de traducere. Andy Melvin, producător de live la Sky în vremurile de început şi actual Deputy Managing Director, către un Andy Gray mult mai tânăr şi mai puţin renumit decât în prezent: “Să nu te aud că spui ce vezi. Oamenii au nevoie să li se spună ceea ce nu pot vedea! Să nu-ţi fie teamă că pierzi din audienţă dacă intri în detalii. Nu vrem să rămânem superficiali de dragul audienţei. Vrem să educăm audienţa! E mai dificil dar merită, pe termen lung.” Şi aşa au şi făcut!

  Ce a stricat Sky? În primul rând o tradiţie. Etapa de duminică de la 3 după amiaza nu mai există. După o sută şi cincizeci de ani, fotbalul englez s-a văzut în ipostaza unei gume de mestecat, întinsă încet, fără să se rupă, peste întreg weekendul şi nu numai.

  Când unul plăteşte, unul decide, iar cel care încasează alege să o facă decât să nu o facă. 2005-2006 City şi Everton au ratat programarea iniţială din cauza meciurilor din Cupa UEFA. Au acceptat să joace dimineaţa doar ca să-şi încaseze cota fără penalizări. Anul acesta, Newcastle a jucat cu Sheffield United la doar o zi şi un pic distanţă de meciul din Europa League cu Palermo. A pierdut partida dar a câştigat banii.

  Unde sunt jucătorii în acest univers? Sunt fix la mijloc, beneficiari din ambele părţi. Iau bani buni de la cluburi, care, la rândul lor îi iau de la televiziune. În plus, au ocazia să-şi dobândească notorietatea la nivel mondial în foarte scurt timp. Să ne gândim la Andy Caroll, un sezon reuşit în Championship, o jumătate în Premier League, toate meciurile la televizor şi gata, transfer pe 30 de milioane de la Newcastle la Liverpool. El Hadji Diouf rezumă cel mai bine situaţia: “Am devenit actori, iar televiziunea este scena noastră!”

  A stricat Sky audienţele din tribune? Ei bine nu! Media de fani este mult mai mare decât acum 20 de ani, chiar dacă meciurile sunt şi la televizor. În 2011 au fost, în medie, 33.873 de fani pe meci la stadion. În 1995 media era de 24.271 de spectatori.

  A stricat Sky atmosfera la faţa locului? Vorba în Albion ar fi că da. Intoxicarea cu sport la televizor le taie cheful fanilor să strige pentru favoriţi timp de 90 de minute. “Doar pentru că vin mai mult la stadion, asta nu înseamnă că atmosfera este mai bună!” spun suporterii adevăraţi, un pic morcoviţi pe cei care asistă la meci ca la teatru. Preţul biletelor a crescut, la fel a făcut-o şi tipologia spectatorului mediu. El flirtează acum în viaţa personală cu mica burghezie şi mai puţin cu clasa muncitoare, tradiţional iubitoare de fotbal. E limpede şi de ce. În 1990, preţul mediu al unui bilet era de 6 lire. Acum e undeva între 40 şi 50.

  Sky a pus umărul şi la nivelul fotbalului propriu zis. Dacă acum 20 de ani Premier League nu speria pe nimeni, acum este vitrina cu cele mai strălucitoare vedete în ea. Niciun jucător care vrea să existe cu adevărat nu visează să ajungă în altă parte. Aici are vizibilitate, cei mai buni coechipieri dar şi cei mai buni adversari. Are cel mai mare salariu. Are totul.

sursa http  www.istoriafotbalului.com
Numai ZIMBRU!!!