sâmbătă, 12 mai 2012

Experimentul fotbal, mai important ca orice studiu sociologic. Suporterii lor şi “huliganii” noştri



Cred că nu există un mod mai simplu de a analiza personalitatea unui om decât să îl întrebi despre fotbal. Fotbalul, acest sport jucat de sportivii cel mai puţin înzestraţi din punct de vedere mintal, dar care a reuşit să stârnească pasiuni atât de intense încât a dus chiar la războaie (El Slavador şi Honduras, 1969). Chiar şi cei care susţin că nu le pasă de fotbal, tot au o părere legată de acest fenomen. Chiar şi cei care susţin că nu sunt microbişti, tot se introduc deloc subtil în discuţiile “fanilor”. Pentru că pur şi simplu nu poţi să stai deoparte.

Însă ce este interesant e modul în care oameni cad invariabil în anumite tipologii, discutând cu ei despre fotbal. În 5 minute îţi pot spune ce gen de persoană eşti, doar vorbind despre U, CFR, Steaua sau Dinamo. Pot să îţi spun dacă eşti genul de persoană care şade cuminte la serivici şi înghite rahaturi de la şefi, fără vreun vis de a face ceva pe cont propriu, pot să îţi spun la ce canale TV te uiţi, câte cărţi ai citit, cine sunt idolii tăi “media”, dacă eşti o persoană capabilă de a gândi, dacă te complaci mental în ideile mainstream care domină lumea, dacă eşti sau nu pe invers. Doar 5 minute. Dar experiemente sociologice de genul acesta nu îşi au sensul, aşa aleatoriu. Cel mai bun subiect este statul român, “autoritatea”, “guvernul” şi “partidul”. Şi miercuri am avut de-a face cu un adevărat festival sociologic cu ocazia finalei Europa League.

De exemplu, toate televiziunile s-au întrecut în a prezenta evenimentul ca un adevărat festival al bucuriei şi iubirii sportive. Bucureştiul s-a pregătit din răsputeri să primească suporterii basci şi spanioli. Terasele erau deschise, chelneriţele luau lecţii de spaniolă, poliţiştii priveau indulgenţi cum se bea în public şi toată suflarea românească aştepta să vadă ce o să spună “străinii” de noi. Ştiţi ce am văzut eu miercuri la TV? Iobăgie, în formă continuată şi instituţionalizată!

Parcă toată lumea a uitat că spaniolii şi bascii nu sunt cei mai buni prieteni, că până deunăzi ETA încă punea bombe la metroul din Madrid. Că cele două echipe, din Madrid şi Bilbao, chiar dacă au istorie comună, au suporteri care se urăsc. Că ultraşii spanioli au încercat nişte “intervenţii” şi confruntări în zona Lipscani, dar au fost opriţi de poliţie. Că după ce titlul a fost câştigat de Atletico Madrid, datorită unor ieşiri xenofobe ale bascilor, s-a lăsat cu bătaie generală pe străzile Madridului şi cu arestări. Doar că nouă ne păsa doar ce zic “străinii” de noi în fiţuicile lor de tip CanCan, dacă le-a plăcut spanilor morţi de beţi mâncarea românească, dacă s-au simţit bine în Bucureşti în timp ce se pişau pe toate zidurile. Lor să le fie bine.

În schimb suporterii noştri, în înainte de fiecare meci, sunt trataţi de parcă ar fi deţinuţi de drept comun. Toate mizeriile de ziare de sport-ţâţe-cururi se întrec în a inflama atmosfera, de a prezenta numărul de jandarmi la datorie, de a arăta imagini de acum 15 ani cu incidente de pe stadion. La fel a fost şi la meciul dintre U şi CFR. Pentru suporterii clujeni de ce nu s-au organizat înainte meciului “conducte de bere”, ca pentru fanii Chelsea. De ce nu s-au organizat concerte, de ce nu s-au montat ecrane în pieţe, de ce nu s-a transformat eveinmentul într-o sărbătoare? Conflicte între fanii U şi CFR nu au mai avut loc de multă multă vreme şi în ultimii ani abia dacă s-au înregistrat câteva evenimente minore. Marţi de exemplu, o singură persoană a fost amendată în Parcul Central pentru că a jignit trecătorii, fiind beată. Ceva ce se poate întâmpla în fiecare zi, fără nicio legătură cu meciul. Atmosfera sportivă din Cluj-Napoca este una civilizată, însă tensiunea este încă întreţinută de organizatori, de patronii de club, de sportivi.

De ce să se simtă spaniolii mai bine în România decât românii. De ce evenimentele noastre sportive sunt luate în batjocură, militarizate de jandarmi, instigate de patroniii de cluburi şi oprite după 20 de minute de arbitri? Din cauza atitudinii de iobagi a unora, aflaţi “întâmplător” în poziţii cheie. Ce îmi pasă mie ce a zis Europa de finala de pe Naţional Arena? Când a făcut ceva “Europa” pentru noi românii, de ar trebui să ne pese de părerea ei? România, decât a “aderat” forţat la UE, contribuie mai mult decât primeşte. De unde dracu au bani spaniolii ăştia să vină cu 100 de avioane în România la meci, când ţara e în colaps economic şi şomajul este la 25%. Din banii noştri, vă asigur. Ei să se simtă bine, nouă să ni se scoată ochii că suntem huligani, că nu ne ştim comporta. Aud încă de la multă lume tot felul de poveşti fantastice cu suporteri agresivi în tramvai (proabil din “perioada de glorie” a anilor 1990), dar nu am auzit pe nimeni să spună: “Băi, bascii ăstia ce sunt muţi de pe beţi pe Lipsani nu sunt tot ăia care până în 2010 puneau bombe la metrou, nişte separatişti extremişti, un fel de secui ai Spaniei?”


George Bara
Numai ZIMBRU!!!