duminică, 11 noiembrie 2012

sheriff Tiraspol - Zimbru Chişinău, 10.11.2012


Deplasarea de la Tiraspol cu adevărat poate fi numită una reuşită, cu toate că echipa favorită a fost învinsă. Cei circa o sută de suporteri zimbrişti au creat o atmosferă superbă pe stadionul lui Sheriff în detrimentul suporterilor locali, care în afară cu mediocri nu mai poţi fi altfel etichetaţi. Aceştea au fost într-un număr de circa 15 persoane, iar scandările lor abia puteau fi desluşite. Din păcate acesată situaţie nu e una benefică pentru fenomenul din Basarabia, dat fiind faptul că am ajuns la momentul când nu mai avem cu cine concura şi derby-ul devine unul şters şi fără culoare.



În timpul meciului băieţii din Ultra Boys au afişat  un mesaj de solidaritate faţă de suporterul lui Dinamo Kiev, care a fost condamnat la ani grei de puşcărie. Detalii despre acest caz le puteţi afla AICI.


Trebuie de menţionat că am avut mici perepeţii în trecerea aşa-zisului „hotar transnistrean”. Nu vă mai spunem că aceştea au luat şpagă, cum o fac de altfel fiecare dată. Acum ne-am convins că e foarte real să treci o persoană fără acte de identitate. E nevoie doar de ingeniozitate şi de o mare pasiune pentru echipă.



Numai ZIMBRU!!!